Eu cu mine şi cu noi

             M-am ridicat nervoasă din pat, te-am smuls de pe pereți, de pe noptieră, din dulap, de pe aşternuturi şi te-am aruncat cu dor într-o cutie, cutia cu pantofii de la tine. Te-am legat fedeleş cu scotch, cu altul decât cel pe care obişnuiam să-l bem împreună. M-am asigurat că nicio particulă de oxigen n-are acces la tine, aşa cum mi-ai refuzat tu mie accesul la linişte şi pace. Te-am capturat acolo  şi-am alergat cu tine în brațe până la locul în care obişnuiai să-mi torni licori pentru dureri de suflet şi pastile pentru inimă.              Am urcat cu greu pe norul ăla prăfuit şi-am încercat să decid cum să scap de tine. Te-aş fi putut îngropa în spuma mării, lăsandu-te să pluteşti aievea printr-o infinitate de ceruri goale. Te-aş fi putut îneca în pămantul cu care ai aruncat în mine când ți-am mărturisit că eşti cel mai iubit dintre ei, dar s-a topit pe mine şi m-a colorat cu întuneric.   ...

          Încă de mică am vrut să fiu mare, să am responsabilități, să fiu un om bun, să fiu capabilă să dau o mână de ajutor care să conteze, nu care să-mi fie pupată pentru că sunt un copil drăgălaş. Încă de mică am visat că o să fiu mare, că oamenii mă vor cunoaște pe stradă pentru acel ceva pe care eu l-am făcut și de care voi fi mândră. Încă de mică obișnuiam să visez că o să fiu mamă, că o să-mi iubesc copiii mai mult decat orice pe lume şi că o să-mi dau toată silința să îi îndrum în a cunoaște lumea în toate versiunile ei, așa cum o vedeam și eu la rândul meu atunci.         Încă de mică îmi plăcea să las absolut tot deoparte atunci când simțeam prima picătură fugind din cer, târându-se alene pe pielea mea încă nepătată de alegerile mele viitoare, să alerg prin ploaie şi să îi ofer bunică-mii cât mai multe haine murdare pentru că mamaie e mamaie şi ea va fi mereu acolo, pentru orice tricou murdar de pământ sa...